Conturile de economii și investiții, un beneficiu pentru cetățeni și economie

București, 16 septembrie 2026 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salută adoptarea, de către Camera Deputaților, for decizional, a legislației privind conturile de economii și investiții, un mecanism care poate susține dezvoltarea pieței de capital din România și poate încuraja participarea populației la plasamente financiare pe termen lung.

Tema introducerii unor asemenea produse a fost analizată încă din perioada elaborării Strategiei naționale privind dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026. La acel moment, ASF a propus includerea unui obiectiv referitor la reglementarea lor, însă, din considerente de oportunitate, măsura nu a fost materializată. Ulterior, Autoritatea a urmărit îndeaproape evoluțiile de la nivelul Uniunii Europene, precum și experiența statelor care au implementat cu succes soluții similare, cu precădere a celor nordice.

„Adoptarea acestei legislații trebuie privită dintr-o perspectivă mai largă decât simpla introducere a unui nou produs financiar. Pentru cetățeni, conturile de economii și investiții pot însemna acces mai simplu la instrumente prin care își pot valorifica economiile și își pot construi, în timp, un capital personal. Pentru economie, ele pot contribui la transformarea unei părți mai mari din resursele populației în capital pentru companii, dezvoltare și inovare. O piață matură se construiește prin participare, încredere și prin consolidarea unei culturi orientate pe termen lung, iar acest mecanism poate crea o legătură mai puternică între prosperitatea individuală și dezvoltarea economiei”, a declarat domnul Alexandru Petrescu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Interesul pentru aceste produse se înscrie în demersurile Uniunii Europene de mobilizare a economiilor populației către investiții productive. În acest context, Comisia Europeană a adoptat Recomandarea (UE) 2025/2029 privind creșterea disponibilității conturilor de economii și de investiții care beneficiază de un tratament fiscal simplificat și avantajos. Documentul pornește de la premisa că o utilizare mai eficientă a disponibilităților financiare ale cetățenilor poate aduce beneficii atât acestora, prin perspectiva unor randamente superioare, cât și economiei, prin facilitarea accesului companiilor la surse de finanțare pentru extindere, inovare și crearea de locuri de muncă.

Pe parcursul procesului legislativ, ASF a formulat observații și propuneri atât asupra proiectului de lege, cât și asupra amendamentelor discutate în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Intervențiile au vizat clarificarea naturii juridice a produsului, delimitarea acestuia de sistemele de pensii și îmbunătățirea soluțiilor normative propuse. Autoritatea a subliniat că aceste conturi sunt destinate acumulării și plasării resurselor financiare pe termen lung, au un regim distinct față de produsele de pensii și presupun obligații specifice pentru societățile de servicii de investiții financiare.

În etapa următoare, ASF va elabora reglementările secundare necesare aplicării noilor prevederi. În procesul de elaborare a regulamentului vor fi luate în considerare dispozițiile legii adoptate, Recomandarea (UE) 2025/2029 și bunele practici relevante la nivel european. Obiectivul este crearea unui mecanism transparent, predictibil și eficient, adaptat atât intereselor investitorilor, cât și cerințelor participanților la piață.

Legea privind conturile de economii și investiții, adoptată de Camera Deputaților, urmează să fie transmisă Președintelui României pentru promulgare.

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.